Rezultatele studiilor de laborator au arătat o creștere semnificativă a sincronizării neuronale în cortexul frontal inferior stâng în timpul dialogului față în față între parteneri, dar niciunul în timpul unui dialog spate în spate, un monolog față în față sau un monolog spate în spate.
Mai mult, sincronizarea neuronală între parteneri în timpul dialogului față în față a rezultat în primul rând din interacțiunile directe dintre parteneri, inclusiv integrarea informațiilor senzoriale multimodale.
Comportamentul de comunicare în timpul dialogului față în față ar putea fi prezis cu precizie pe baza nivelului de sincronizare neuronală.
Mai mult, sincronizarea neuronală între parteneri în timpul dialogului față în față a rezultat în primul rând din interacțiunile directe dintre parteneri, inclusiv integrarea informațiilor senzoriale multimodale.
Comunicarea față în față are trăsături neuronale importante care lipsesc la alte tipuri de comunicare, ceea ce sugerează că oamenii ar trebui să petreacă mai mult timp pentru a comunica față în față.
Comportamentul de comunicare în timpul dialogului față în față ar putea fi prezis cu precizie pe baza nivelului de sincronizare neuronală.
Aceste rezultate sugerează că comunicarea față în față, în special dialogul, are caracteristici neuronale speciale pe care nu le au alte tipuri de comunicare și că sincronizarea neuronală dintre parteneri poate sta la baza comunicării față în față.
Sincronizarea reprezintă, în sens larg, coordonarea oscilatoarelor ritmice datorită interacțiunii lor.
Sincronizarea interpersonală a mișcărilor corpului a fost observată pe scară largă. Pașii unei persoane se sincronizează inconștient cu cei ai unui partener atunci când cei doi merg împreună, asta chiar dacă lungimea piciorului și, prin urmare, ciclurile mișcării, sunt diferite
Cercetările privind comunicarea nonverbală au arătat că sincronizarea activității creierului este afectată de nivelul de implicare al persoanelor implicate în comunicare.
Două caracteristici majore disting comunicarea față în față de alte tipuri de comunicare.
În primul rând, integrarea informațiilor senzoriale multimodale. Indiciile nonverbale ale partenerului, cum ar fi mișcările orofaciale, expresiile faciale și gesturile, pot fi utilizate pentru a modifica activ propriile acțiuni și vorbire în timpul comunicării.
Mai mult, sugarii prezintă o specializare timpurie a rețelei corticale implicate în percepția reperelor de comunicare facială. Modificarea acestei integrări poate duce la interferențe în percepția vorbirii.
Aceste rezultate pot oferi, de asemenea, o abordare potențială pentru a ajuta copiii cu tulburări de comunicare prin tehnici de neurofeedback (de exemplu, o interfață creier-computer).